Dorințe de neînțeles

– După cincisprezece ani –

 

– Liliana! Femeia se uită de jur împrejur fără a o zări. Se așezase pe scaunul de pe veranda casei și își imagina momentul în care fata ei avea să își întemeieze propria ei familie, deși întrebarea cea mai mare era cine avea să fie cel ce va sta în dreapta ei, căci părea că nimeni nu era pe placul ei. Oh, ce va fi va fi. Își spunea ea mereu, deși ar dori să fie sigură ce se va întâmpla, nu este atât de ușor. Privi peticul de pământ, verde, ud, văzându-și soțul cum lucrează pământul, începu să zâmbească, era bucuroasă că după atât de mult timp rămăsese lângă ea.

15 ani trecuseră de atunci și multe lucruri bune și rele se întâmplaseră pe parcursul acestui timp. Margret spunea mereu că acea ființă căreia i-a dat naștere este motivul pentru care poate trece peste toate necazurile, asta, dar și pentru că Luca  era mereu alături de ea.

 

La baza unui copac gros de la marginea pădurii stătea Liliana, era alături de prietenii ei ascultându-le vorbele, imaginându-și ce vor face în viitor, ce vor face peste ani. Era enervată din această cauză, căci fiecare dorea să ajungă la casa lui cu o soție harnică având în final unul sau doi copii, muncind în continuare pe câmp ca și până acum. Ea nu vroia să ajungă astfel, o sclavă a copiilor sau a soțului, o lucrătoare a holdelor, își dorea mai mult dar nu știa exact ce anume, cunoaște doar ceea ce a văzut până acum și descrierile date de mătușa ei, Silvia.

– Și cu cine crezi că te vei căsători, Adrian? Spuse Aura.

Această fată era una dintre cele mai frumoase aflate în sat. Părul său era lung până la mijlocul spatelui și auriu, ochii acesteia erau verzi, asemănători cu frunzele unei păpădii. Avea trăsături frumoase, iar toate fetele știau acest lucru. Purta o bluză albă, largă cu mânecile lungi, o pereche de pantaloni gri largi, iar în picioare avea niște opincuțe negre.

– Cu tine draga mea, evident! Spuse el. Aura începuse să râdă.

– Și ce te face să crezi că asta s-ar întâmpla? spuse ea curioasă. El își lăsă capul în jos.

– Pentru că mă iubești. Își ridică privirea spre a o întâlni pe a ei. Era roșie în obraji iar ochii ei sclipeau după care se ridică brusc în picioare parcă adusă la realitate.

– Nu e adevărat! Strigă ea. Nu te iubesc! Ce-ți veni? Toți începuseră să râdă în timp ce fața acesteia se făcu din ce în ce mai roșie. Se puse jos pe pământul rece, sprijinindu-și capul de trunchiul copacului, oftând.

– Fie cum spui tu. Cuvintele lui erau dulci în timp ce zâmbetul îi lumina fața. Se făcuse liniște preț de câteva clipe până începuse Aura următoarea întrebare ca o explozie.

– Dar tu Liliana?

– Ce anume? Se prefăcuse că nu înțelesese întrebarea, o deranja, i se părea lipsită de sens. Nu era vreo persoană care să îi placă în acest sens, iar Aura știa acest lucru.

– Sunt sigură că ai înțeles întrebarea. Cu cine crezi că te vei căsători? Privirea ei și a celorlalți erau ațintite asupra ei, se simțea stânjenită.

– Vom trăi și vom vedea. Spune zâmbind. Pe fețele lui Dorin și Matei apăru un licăr de speranță.

Ei erau cei doi gemeni ai acestui cerc de prieteni iar oricine putea recunoaște că arătau foarte bine, dar ei nu îi plăceau. După părerea ei, Matei era prea încuiat, genul care ar putea crede că pământul este plat, iar Dorin cel care vede femeia pentru: lucrul în casă și îngrijirea copiilor. Acum vreo un an de zile venise să cumpere niște lapte de la aceștia și îl auzise certându-și mama căci mâncarea nu era încă gata. Îi scosese pe aceștia doi de pe listă de multă vreme.

– Uneori îmi imaginez că vei rămâne singură. spuse Vasile.

Liliana părea nedumerită, simțind cum sângele începe să îi fiarbă.

– Ce vrei să spui cu asta? Izbucni ea. Tonul voci era ridicat, simțindu-se tensiunea. Vasile nu își schimbă expresia sobră de pe chip. De obicei era foarte tăcut, nefăcându-și simțită prezența prea mult. Deschise gura pentru a spune ceva dar se opri, totuși continuă.

– Ești singura persoană care nu știe ce va face, visezi prea mult la ceva măreț. Uiți că ești o fată de la țară, „o țărancă” așa cum spun orășeni. Sunt câțiva băieți în acest sat care ar da orice să fie aleși de către tine, deși cunosc faptul că nu se poate întâmpla. Ești prea pretențioasă, vrei ceva deși nici tu nu ști cu siguranță ce anume. Nu poți să devi cineva peste noapte, la fel cum nici nu vei putea să scapi de poverile acestui sat, de munca ce există în acest loc.

Liliana rămăsese mută, la fel și ceilalți. Tăcerea domni în timp ce furia o acapară pe fată. Cercul se strică în momentul în care aceasta se ridică făcând doi pași înainte către el. Fețele lor erau la jumătate de metru una față de cealaltă. Simțea dezgust, se simțea rușinată, pumnul care era strâns s-a deschis iar palma lovi obrazul băiatului cu un pocnet.

 

 

facebook  instagram  tumblr

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *