Escapadă

Am plănuit această escapadă acum o săptămână în timpul unei ieșiri în oraș la un suc. Eu și prietena mea eram entuziasmate și dornice de a călători în aceste locuri. Este foarte plăcută o călătorie cu prietenii și diferită de cum ar fi cu altcineva, atmosfera este una lejeră putând să spui orice prostie deoarece prietenii te înțeleg și știu cum anume ești, nu trebuie să pari stăpână pe tine, poți să îți arăți uimirea și pentru cel mai mărunt lucru și nu în ultimul rând, te distrezi mult mai bine și îți poți umple aparatul de fotografiat sau telefonul cu poze până la epuizarea bateriei. Trezirea de dimineață, revigorarea adusă de vântul răcoros care îți ciufulea părul și nelipsita oprire le benzinărie pentru gustările pe care le vom lua pe drum, acestea sunt cele care alcătuiesc începutul călătoriei noastre. Drumul lug, muzica, discuțiile, glumele, râsetele, aceste lucruri sunt cele care nu pot lipsi, sau care nu îmi pot lipsi mie personal, căci așa văd eu un drum lung până la destinația mult așteptată. Privind pe geamul mașini, observ cum trecem cu repeziciune drumurile ajungând să admir casele satelor, râuri, pădurile și copacii verzi și mari ai acestora.

Unul dintre indicatoare mi-a făcut ca inima să îmi tresalte de bucurie ”Făget”, nu am putut rezista tentației iar cuvintele mi-au ieșit din gură înainte de a putea să gândesc:

– Trecem și prin Coșevița dacă ne este în drum? Este foarte aproape!

          Coșevița este un sat foarte mic dar foarte important pentru mine. Prima dată când am pășit pe plaiurile acestui sat aveam vârsta de 6 ani, în vara intrări mele în școala generală. Puțini copii erau în sat, dar trei dintre aceștia ajunseseră cei mai buni prieteni ai mei petrecând fiecare moment și vară în care eram acolo, împreună. Ajunsese să devină locul sufletului meu, atât de mult dor se strânsese de când nu am mai avut ocazia de a mai merge acolo încât îmi imaginam mereu cum ar fi acum, după multă vreme tot ceea ce cunoșteam atât de bine.

Răspunsul prietenei mele fu cel care inima mea îl așteptă, bucuria mea era peste măsură. Ajunsă acolo observ cât de mult este schimbat totul iar acest lucru mă întrista într-un fel. În fața casei unchilor mei mă dar jos din mașină și mă sui repede pe băncuța de lângă gard sprijinindu-mă de acesta și stringând de fericire:

– Mătușă!

Îl auzeam pe unchiul meu spunând vesel ceva, ieșind din casă și venind să ne deschidă grăbindu-mă spre îmbrățișarea lui. Era  atât de primitor și cald, exact cum îl aminteam, uitasem pentru o secundă de cei cu care eram, savurând momentul dragi revederi. Când veni momentul plecări eram tristă, melancolică, dar mul mai fericită.

Continuându-ne călătoria ajunserăm după ceva timp la Cetatea Devei, un loc care cu siguranță ar fi fost impunător cândva dar nu acum.

În acest articol voi vorbi puțin despre aceste obiective turistice, puteți vedea mai multe poze și citi impresiile mele într-un articol special AICI!

 

După așteptarea la coadă pentru urcarea cu telecabina am rămas surprinși de panorama uimitoare. Peisajul face ca această călătorie și așteptare să merite. Iar după o masă copioasă ne-am continuat drumul spre Castelul Corvinilor.

 

 

Pe cât de impunător pe atât de plăcută explorarea. O mulțime de camere deschise pentru a fi studiate de către curioși, iar ușile blocate te făceau să te întrebi ce se află atât de special după acestea.

Nu uita, pentru mai multe detali și poze intră AICI!

După trecerea timpului și observarea a tot ceea ce era de văzut am pornit încet spre mașină. Ajunși am început să căutăm ceea ce avea să fie ultimul punct de vizită: o grădină zoologică! Idee era bună iar aceasta se afla destul de aproape mergând cu mașina, deși rămăsesem cu o urmă de scepticism căci am văzut care este starea celei din Timișoara și anume: habitatele foarte mici, iar în afară de câțiva urși și maimuțe nimic nu era interesant (această părere rămânând de ultima dată când am fost în urmă cu câțiva ani). Același lucru l-am întâmpinat și aici, intrând, ghiciți ce se afla în prima cușcă: porumbei! În următoarele găini și fel de alte păsări pe care sincer, le-ai văzut de mai multe ori într-o viață. În plimbarea noastră printre ”habitate” am dat peste un babuin, singur și trist, fără chef de viață ce îmi amintea de un cățeluș bolnav. Același lucru pot spune și despre tigri și lei, singura diferență fiind faptul că aveau pereche. După o oră despre care nici unul nu știe nimic având impresia că am stat mult mai puțin, am decis să mergem la mașină și să ne întoarcem acasă.

 

 

Voi rămâne cu această zi plăcută în suflet amintindu-mi cât de multe amănunte pot pentru a o putea păstra vie în mintea mea.

 

Pentru mai mult mă puteți urmări pe Facebook și Instagram

 

 

This article has 1 comment

  1. Pingback: Cetatea Deva și Castelul Corvinilor | Amellia

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *