Istorisiri despre mare

Ca să spun sincer, nu îmi mai amintesc prima mea vacanță, eram prea mică, astfel că în mintea mea sunt doar frânturi ale unei povești de mult trecute, aproape uitate. Nu am ce să povestesc despre aceasta, așa că cel mai bine ar fi să întoarcem pagina și să ne lăsăm purtați de briza asemenea unor mătăsuri scumpe aduse de această mare întindere albastră.

Doresc să vă port cu mine, să vă proiectez în minte imaginile îmbietoare ale primei experiențe memorabile pe nisipul fin, fierbinte, astfel, începem ziua absolut încântați și nerăbdători. Gândul unei îngrădiri care nu există deja te face să te simți neânfricat, căci provocările sunt pe placul tău, dar totuși temător, cel mai probabil din cauza faptului că ești nesigur pe abilitățile tale de înotător care sunt aproape inexistente. Aceste gânduri coexistă și se luptă între ele, asta este ceea ce simțeam în timp ce priveam lung pe geamul mașinii, încercând să par cât mai interesată de conversațiile celorlalți. Ajunși în Viareggio, acest frumos oraș italian, soarele îmi atinge ușor pielea, fiind cuprinsă într-o îmbrățișare caldă a razelor sale urmărind preț de câteva clipe mulțimea de oameni ce se bucurau de această zi, asemenea mie. Copil fiind, consideram că fiecare persoană are dreptul la vacanță, indiferent de vârstă, iar o vacantă la mare este cea mai frumoasă atunci când ai persoane lângă tine cu care să împarți acele momente unice, sărate, astfel că împreună cu cele două verișoare ale mele pornim către vestiar pentru a ne schimba în ceva mai adecvat locului în care ne aflăm. Fugim pe nisipul fierbinte pentru a simți cu tălpile răcoarea apei. Este revitalizant. Chicoteam puternic împreună în timp ce intrăm ușor în marea întindere albastră până când ne observam abia de la gât în sus. Apa o simțeam rece, fermecătoare, misterioasă chiar, dar atât de plăcută și liniștitoare. Eu eram cea mijlocie, comparativ cu cele două fete menționate anterior, atât ca vârstă, dar și ca înălțime, așa că mă simțeam neobișnuit, de obicei eu eram cea mai mică persoană. Cu fiecare val, care ajungea să mă ridice de pe nisipul aflat pe fundul apei, simțeam că prind aripi, mă apropiam încet către cer până reveneam cu picioarele pe pământ și o luam de la capăt asemenea unui obicei, devenind monoton și rămânând totodată la fel de proaspăt.

Îmi aud numele pe un ton masculin, matern și realizez că sunt chemată afară din apă pentru o pauză de masă, dar nu simțeam apetitul care apare de-obicei, plus că îmi era destul de greu să ies, mă atașasem deja, la suprafață avea să îmi pară mult mai rece, deși părăsesc apa în grabă la contactul cu aerul și mă grăbesc spre prosop. Acoperită, din cap până în picioare, simțeam cum încep să mă încălzesc, astfel, încep să îmi șterg corpul de picurii sărați pregătindu-mă pentru prânz. Soarele este puternic și continuă să mă țină în brațele sale încă din primul moment, chiar dacă eu sunt mai preocupată de construirea unui șanț pentru regatul ornat cu alge. Întorcându-mă în apă, iau alături salteaua gonflabilă pentru încercarea de înot, punându-mi în gând că mă pot ține de aceasta pentru a putea da mai ușor din picioare. Depărtându-ne de țărm în acest fel, picioarele parcă-mi sunt pișcate de ceva, având să aflu mai târziu că a fost vorba de meduze. La scurt timp eram la o mică distanță de mal, dar eu stăteam în apă făcând pluta, privind spre cer neobosită, lăsată pradă mării, valurilor mărunte, în timp ce corpul devenea una cu spiritul acelui moment unic, iar membrele-mi treceau grațios prin oglinda apei. Acesta a fost momentul care m-a făcut să învăț, care mi-a arătat că nu trebuie să fiu speriată ori temătoare, trebuie să devin una cu ceea ce vreau să fac, astfel, reușind să înot. Sunt atrasă către mare, către lucrurile specifice ale acesteia, astfel nu puteam pleca cu mâna goală. Plimbându-mă prin apă, căutând scoici ce aveau să călătorească vreme îndelungată alături de mine.

Sunt multe cele ce nu am spus, căci m-am lăsat pradă detaliilor, a cuvintelor frumoase, dar cele mai iubite momente sunt aici. Acum, privind în retrospectivă, îmi doresc să mă aflu din nou în acel loc, să pot simți din nou acele lucruri, proaspăt, dar vara încă nu-i aici și astfel scotocind internetul pentru oferte, am aflat că Christian Tour susține Dreptul la vacanță, ceea ce apreciez mai ales pentru faptul că prețurile sunt accesibile din ceea ce am putut observa și în ceea ce mă privește, astfel că vacanța cu Christian Tour este lucrul pe care îl voi face pentru următoarele mele destinați de poveste.

Acest articol reprezintă prima probă a competiției SuperBlog.

This article has 1 comment

  1. Pingback: Proba 1. CHRISTIAN TOUR susține DREPTUL LA VACANȚĂ

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *