Micul fragment de poveste

Am început de curând o nouă poveste, nu aș vrea să o public până când ce ultimul cuvânt al finalului nu va fi scris și totuși, cum îmi place să îmi împărtășesc ideile cu voi, am să public acum o mică parte din ceea ce am creeat până acum fără să divulg prea mult din conținutul încă brut dacă îl pot numi astfel. Vă doresc spor la citit dragilor!

 

Cutreierând pădurea, ochii îmi saltă asupra unei căprioare mari, cărnoase, ce avea să fie un mare festin pentru familie. Camaradul meu părea că a observat și el grozava pradă, dar cel care urma să pună mâna pe ea eram eu, căci de mic am fost învățat de tatăl meu să folosesc arcul și săgețile, mulți ani am stat și am exersat să pot deveni de neânvins, acest lucru m-a făcut să fiu cel mai bun din satul meu indiferent de vorbele bătrânului meu cum că aș avea un talent nativ, sângele de vânător curge prin venele mele, iar eu trebuie să îmi revendic trofeul. Bruce coboară ușor de pe cal iar eu îmi urmăresc ținta care stătea la aproximativ 20 de metri distanță față de locul în care mă aflu. Animalul liniștit sorbea cu sete apă din baltă fără nici o idee de ceea ce îl așteaptă. Pregătesc arma, marchez din priviri punctul țintă și mă pregătesc să trag când un trosnet și țipătul camaradului meu mă fac să ratez și să nimeresc pulpa animalului. Calul nechează și mă dă jos prin puternice smucituri. Spatele mă doare îngrozitor de la căzătură și mă uit panicat în dreapta mea. Descopăr că amicul meu este încolțit de un urs care îl pune la pământ cu o singură labă. Este atât de mare și de negru încât părea că o mare parte din pământ nu va mai avea vreodată parte de caldura soarelui. Animalul se ridică și mormăie puternic în direcția noastră ceea ce mă face să îmi pierd controlul și să acționez. Strig puternic în direcția lui încercând să îi atrag atenția și reușesc, animalul trece pe lângă prietenul meu și se îndreaptă încet spre mine. Am devenit vânat, iar acest animal a devenit prădătorul meu! Încep să o iau la goana instinctiv spre locul unde era căprioara deși nu înțeleg motivul. Eram urmărit și încercam pe cât posibil să îl amețesc trecând sprinten printre copaci. Nici nu știu cât de mult m-am depărtat, dar picioarele-mi urlă de durere în timp ce trupul îmi fierbe dar nu puteam face nimic, încep să mă gândesc la durerea agonizantă pe care o voi avea în momentul când ursul mă va prinde și încep să îmi pierd speranța. Trebuie să alerg cât încă mai pot! Nu pot renunța acum căci acasă sunt oameni care încă mai au nevoie de mine! O iau drept înainte cu ultimele puteri și descopăr surprins un lac albastru și cristalin, apă curată și limpede. Ceva din mine îmi spunea că acesta este modul în care voi supraviețui așa că îmi continui dorința pentru viață drept spre acel loc. Intrând în apă o simt plăcută, caldă și observ că bestia se oprește de parcă aș fi călcat pe un pământ sfânt, se uită preț de câteva clipe în ochii mei după care se întoarce de parcă și-ar fi pierdut interesul continuându-și drumul înapoi în pădure.

Încep să râd, vocea îmi răsună limpede în ecou iar după câteva clipe mă prăbușesc în apă iar cu ultimele puteri încerc pe cât posibil să ajung la mal după care ochii mei se închid.

Simt o durere în tot corpul, dar nu cum credeam că voi simți. Realizez că obrazul îmi este atins și mângâiat cu finețe, nu puteam deschide ochii prea bine, pot însă observa întunericul nopții și acei ochii cenuși, sclipitori în noapte ca stelele. Uimirea acelei splendori mă face să mormăi ceva neînțeles nici măcar de către mine, dar, aud un râs fin și gingaș din partea fetei ce îmi ținea capul pe genunchi. Se aude o voce suavă pe care nu o voi uita câte zile oi m-ai avea:

– Shhh. Dormi. Spunând acestea, degetul ei trece de pe fruntea mea în linie spre vârful nasului în mod repetitiv, ca o mângâiere în timp ce îmi simt ochii obosiți cum se închid din nou.

Imaginea acelor ochii cenuși dispărând din fața mea.

Visez acel moment din nou, cât de nesăbuit am putut fi! Ar fi trebuit doar să îl țintesc și să nu devin participantul unei întreceri cu un alt alergător priceput. Stând să mă gândesc și să cântăresc situația ajung la concluzia că ceea ce am făcut este este lucrul care trebuia făcut, cel mai probabil Brus a ajuns în sat și a anunțat toți bărbații să ajute la căutarea mea căci el știe că eu nu sunt atât de ușor de doborât, nici chiar de o fiară cum a fost aceea.

Dintr-un anumit motiv o imagine îmi face inima să bată puternic și zgomotos. Un om cărunt cu părul ciufulit înșirat pe lângă fața trasă, întins într-un pat vechi, luminat doar de o lampă ruginită mă fac să îmi deschid ochii și să mă ridic în șezut.

– Tată! Mă uit tulburat la locul în care sunt căutându-l parcă din priviri. Revenindu-mi în simțuri îmi ating obrajii înflăcărați și umezi încercând să scap de această slăbiciune. Dacă camaradul meu ar di fost acum, aici, sigur m-ar fi luat în râs pentru faptul că plâng în somn. Încep să râd când îmi imaginez figura acestuia și râsul lui zgomotos ca sunetul unui purceluș. Straniu sunet.

Mă întind înapoi preț de câteva privind cerul albastru, senin, înconjurat de rama verde a frunzelor și hotărăsc că nu pot sta să aștept ca ajutorul să apară, va trebui să îmi găsesc drumul spre casă.

Va trebui să îmi găsesc singur drumul înapoi spre casă. Hotărât, plecând cu acest gând, încep să observ atent locul în care mă aflu. Îmi dau seama că sunt așezat pe un pat de iarbă fină și crudă chiar lângă lac. O clipă mi-a trebuit să îmi amintesc acei ochi, acele cuvinte și sunetul lor cald. Mă uit prin toate părțile după acea făptură blândă care nu se vedea nicăieri provocându-mi o strângere de inimă la gândul că nu aș mai putea-o revedea, să-i pot observa mai mult de cât licărirea cenușie, să-i pot auzi glasul spunându-mi mai mult de cât acele cuvinte. Toate acestea mă dor, deși, este un sentiment ciudat și realizez că aceste lucruri nu le-am mai simțit până în acest moment.

– Dacă a foat doar un vis? Spun aceste cuvinte fără să mă gândesc. Dar dacă este într-adevăr așa?

Dacă mă agăț doar de un vis provocat de un trup obosit și o minte tulburată?

– Da, așa trebuie să fie!

Mă ridic și simt cum picioarele mă dor groaznic

Dar trebuie să fac acest efort ca să pot ajunge la căminul meu, la casa mea mică și peticită. Îmi trec prin gând cele două femei din viața mea de care trebuie să am grijă, să le protejez.

Pornind la drum prin mica potecă acoperită cu frunze, trec o ultimă privire asupra lacului, asupra acelui vis frumos. Continuându-mi drumul fără sfârșit, realizez că am mers probabil câteva ceasuri bune spunându-mi că acesta este drumul. Eram determinat să ajung acasă, dar această situație nu coopera cu mine! Încep să lovesc copacul de lângă mine cu pumnii și picioarele, strigând de supărare apoi prăbușindu-mă la poalele acestuia încercând să îmi recapăt calmul și capul. Tresar la auzul unui fâșâit din apropiere așa că intru repede în gardă, nu aveam de gând să mai am parte de încă o întâlnire cu o bestie căci, nu eu sunt vânatul ei. Atent fiind la tufișul din care a provenit sunetul, văd cum se ridică două urechi mici un cap bine conturat și doi ochii mari ce mă privesc parcă căutându-mi sufletul. Rămân surprins când observ că este frumosul premiu pe care îl doream ieri cu atât de multă vână. Câteva momente lungi mă studiază, căutând parca niște cuvinte potrivite pe care ar putea să mi le adreseze după care se întoarce cu spatele și pornește prin pădure parcă spunându-mi să o urmez. Zis și făcut. Stăteam la o distanță respectabilă față de animal, observându-i rana adâncă gândindu-mă cât de multă suferință inutilă am putut să îi provoc. După alte câteva ceasuri căprioara se oprește dându-mi de înțeles că acesta este momentul în care va pleca. Mă uit spre frumosul animal, zâmbindu-i în semn de mulțumire până când s-a făcut nevăzut printre copaci. Cercetez împrejurimile și îmi dau seama ca acesta este locul în care a început toată această poveste ieri. De aici știu cunosc drumul, așa că pornesc mulțumit cu pași grăbiți așteptând să ajung acasă.

– Ethan!

Rămân surprins auzindu-mi numele în depărtare și mă grăbesc spre sursa vocii care îmi pare din ce în ce mai cunoscută.

– Aiden! Strig fericit când văd acel păr auriu ciufulit asupra căruia mă năpustesc într-o îmbrățișare. Nu credeați că am murit încă? Ei bine, nici eu. Spun vesel văzând o față prietenoasă, cunoscută.

– Ar trebui să mă cinstești tinere căci eu sunt cel care te va duce acasă! Spuse el, timp în care hohote de râs ne cuprind și ne mențin în această stare de bine.

– Așa să fie bătrâne! Spun eu, imaginându-mi deja dând pe gât o dușcă cu toți camarazii. Gustul acela puternic și cald care îți fac sângele să fiarbă, starea aceea euforică ce te cuprinde, gândurile ce-ți sunt eliberate și împărtășite cu cei dragi. Instinctiv îmi trec limba peste buza superioară în timp ce Aiden știa exact ceea ce gândeam, dând scurt din cap în semn de aprobare, își trece brațul pe după ceafa mea și începe să strige puternic după restul trupei:

– Bruce! Leon! Benji!

Așteptând cu nerăbdare revederea și dorința de a le povesti peripeția prin care am trecut, uit de durere, timp în care sunetul frunzelor sfărâmare sub talpa grea a masivului Benjamin mă fac să îi privesc fața bărbătească și brăzdată de mici cicatrici acoperite ici și colo de șuvițele lungi și negre ca tăciunele. Fața i se schimbase dintr-una îngrijorată în ceva mai comod. Se apropie și îmi lovește capul cu palma.

– Copil iresponsabil, puteai să mori.

– Nu fi rău Benji. Ce ar fi să ne bucurăm doar de prezența lui și astăzi. Spuse vocea din spatele meu, aparținându-i lui Leon. Mă bucur pa vederea acelui zâmbet larg și sincer, prezent atât de mult pe chipul lui.

– Și eu mă bucur să te văd, Leo!

– Nu ar fi trebuit ca și Bruce să fi ajuns până acum? Vocea lui Benjamin era distantă, rece.

– Nu vă faceți griji pentru mine, continuați această reuniune amuzant de privit! Cu toții rămânem uimiți când realizăm că Bruce este la doar câțiva pași de noi, camuflat aproape în întregime de un tufiș în timp ce acesta stătea rezemat de copac și își îndesa în gură niște fructe de pădure.


După un pahar simt cum sunt purtat încet de euforie și încep să le povestesc băieților despre cum am alergat neîncetat în speranța de a nu pieri și modul surprinzător în care am scăpat de “atacator”.

– Îmi amintesc de mama, fiind mic copil spunându-mi povești, despre un lac ascuns în adâncul pădurii, lacul unei zâne blocate în acel loc pentru a își trăi eternitatea. Spuse Benji sughițând.

Oare a fost doar un vis, sau a fost realitate? Oare acei ochii au aparținut acelei zâne, sau mintea mi-a a încercat doar să îmi joace feste?

– Care este restul povești? Spun repede aceste cuvinte fără ca măcar să le fi gândit. Toți ceilalți ridică ușor privirile pe care le ațintesc asupra mea, simțind o ușoară mâncărime pe piele. Benji pe de altă parte nu părea să bage de seamă tonul meu și interesul în timp ce răspunde sec.

– Nu îmi mai amintesc, iar acum, nici ea. Nu te pot ajuta mai mult de atât, îmi pare rău. După încă un pahar înghițit cu sete, văd cum o siluetă feminină se apropie de mine, un corb subțire, bust generos și o figură delicată scăpată parcă de îngrijorare.

– Mă bucură atăt de mult faptul că ești bine Ethan! Spuse ea în timp ce îngenunche în dreptul meu și îmi cuprinde măna intre-ale ei.

– Și eu mă bucur să fiu acasă, Alice. Spun în timp ce o priveam fix în ochii ei albaștri ca mai apoi să o văd cum se aproape de capul meu, buzele ei atingându-mi lobul urechii.

– Nu trebuie sa fi atât de distant. Te aștept la hambar în scurt timp, nu mă lăsa să aștept prea mult. După aceste cuvinte, o privesc cum se ridică ușor netezindu-și rochia în timp ce sunt atras de acel mers legănat din șolduri gândindu-ma la moduri în care o pot supune.

– Se pare că cineva se va distra mai mult în această seară!

– Încearcă să fi și tu mai mult un domn, Bruce! Spuse Benji expirând puternic în timp ce Leo era amuzat de situație.

– Sunt un domn care spune adevărul și doar adevărul legat de dorințele ascunse ale femeilor, cheia către această cunoaștere fiind înțelegerea limbajului trupului, Benji.

– Oh? Acum sunt absolut curios! Împărtășește cu noi cunoașterea, mare învățător! Vocea lui părea absolut sinceră, fără urmă de batjocură, dar acum, Benji este cel care pufni scurt în râs căci Leo este un bun actor și un glumeț îndrăgit.

– Roșeala din obraji atunci când te privește, felul în care se joacă inocent cu șuvițele, modul în care își mișcă talia când este privită, degetele care-i alunecă ușor de pe gât spre bust. Toate acestea sunt semne, iar dragul meu prieten Ethan, această femeie le-a făcut pe toate pentru tine. Fără să stau prea mult pe gânduri, dau pe gât încă o dușcă și pornesc spre locul de întâlnire coborând dealul. Intrând în hangar, o găsesc așteptând lângă ușă.

– Îmi trecuse prin cap că nu ai să mai apari. La auzul acestor cuvinte nu mai stau pe gânduri și mă năpustesc asupra ei cu pasiune. Îi desfac repede corsetul privind mai apoi dealuri ferme pe care le iau în palme și încep a le frământa. O întorc și îi ridic fusta în timp ce se aud gemetele plăcerii. Aceasta este o depravare absolută, iar noi suntem doi păcătoși. Obosiți ne întindem pe fânul uscat, având parte de câteva clipe de liniște în care ne putem trage răsuflarea.

Chipul ei era lucios de la sudoarea oboselii, obrajii ei erau roșii iar trupul fierbinte se apropie din ce în ce mai mult de mine încercând să își așeze capul pe pieptul meu gol. Eu nu sunt un romantic, iar ea nu este dragostea mea. Gândesc, ca mai apoi să refuz subtil actul acesteia așezându-mi mâinile defensiv pe lângă corp. Ochii eu îi arătau dezamăgirea, dar în afară de acest lucru nu există altul care să îi trădeze gândurile, nici măcar cuvintele. În fața ochilor mei apare acel frumos peisaj nocturn, acel cenușiu în timp ce cuvintele ei se aud ca un ecou și mă grăbesc în a-mi lua puloverul pe mine și a ieși afară fugind înainte spre mărul înalt și verde, simțind o sufocare în acel spațiu inferior, nedemn de acele imagini sublime. Mâinile îmi cutreeră părul într-o încercare de a îmblânzi acele șuvițe negre și ude care îmi biciuiau fața cu fiecare mișcare. Dorul acelor momente mă cuprinde, dorul pentru acel moment de vis sau realitate nu îmi dă pace, am să devin nebun în această încercare de a face diferența: vis sau realitate?

 

facebook  instagram  tumblr

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *