În  jurul lui Petre totul este alb, doar liniile maroni ale trunchiurilor copacilor fac peisajul să arate… altfel. Aerul rece face ca obraji și nasul acestuia să aibă o culoare rozalie. “Este o zi destul de friguroasă pentru o zi atât de însorită”, se gândea el în timp ce privea cerul albastru printre ramurile dezgolite ale copacilor. Inspiră adânc răceala și oftează. Deja trecuse destul de mult timp iar ea nu ajunsese, trebuia să fi început planul devreme în această zi pentru a termina la timp. “Ce întârziată!” se auzi în mintea lui. Cugetă câteva clipe apoi începe prin a rostogoli un mic bulgăre prin zăpadă pentru a-l face mai mare. Era singur și râdea, un băiețel absolut gingaș ce este distrat de ceea ce face în timp ce râsul lui pare mai mult un chicotit plin de viață, dar frumos.Alerga împingând acum o mare bilă de zăpadă care îi ajunsese pănă în dreptul șoldului și hotărâ că este destul, după care repetă procesul cu un alt bulgăre care de această dată ajungea până la genunchiul acestuia. În timp ce se pregătea pentru a se apuca de ultima piesă, aude strigătul Mariei, care aleargă voioasă, înfofolită în hainele ei groase, fularul abia acoperindu-i gura care nu se mai oprea din a spune numele lui Petre. Ajunsă lângă el, fata se bosumflă privind privirea de netrecut a băiatului care o așteptase întreaga dimineață și care, cu siguranță, are tot dreptul de a fi supărat, chiar dacă acesteia nu îi făcea plăcere.
– Nu mă mai privi așa! Închide ochii! Spuse aceasta în timp ce ochii îi străluceau iar obraji îi deveniră roși. Stătu câteva secunde uitându-se la acesta ca mai apoi să se apropie și să îl prindă delicat de mână iar cu cealaltă scotocind prin buzunar după obiectul pe care avea să i-l dăruiască. Petre, făcu ochii mari când a observat micuța lupă care îi stătea în palmă. Era foarte fericit începând să-i mulțumească zgomotos fetei.
– Mulțumesc Maria, mulțumesc! Bucuria din ochii lui se observa atât de ușor că fata începu să zâmbească atât de mult încât obrajii ajunseseră să o doară, dar nu conta, căci ea doar era fericită pentru fericirea pe care el o emană. Băiatul își pune cu grijă cadoul în buzunar și îi cere ajutor prietenei sale Maria pentru a termina omul de zăpadă. După ce l-au “asamblat” ,așa cum spun ei, a urmat ultimul pas căci fiecare era responsabil pentru a aduce un nasture ce avea să devină ochiul omului de zăpadă. Îi așează pe fața creației lor și observă cum Maria, a venit cu un nasture de culoarea frunzelor în plină primăvară, iar el cu un nasture ce era asemenea cerului nopții, închis și strălucitor. Privind pe toate părțile părea incomplet așa că Petre își scoate fularul legându-l frumos în jurul omului de zăpadă iar ea își oferă căciula, completând astfel acest lucru pentru care au lucrat împreună.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *