Ocară

Acum ceva timp, am fost contactată online de către un străin, care, începuse cu o simplă întrebare, deci, fiind (destul de) comunicativă am răspuns frumos. Mai târziu un alt mesaj, la care, sincer, nu am apucat să răspund și de care am uitat timp de câteva zile până la un minunat “condoleanțe” urmat de o jignire. Poftim?

Îmi pare rău, dar chiar găsesc acest comportament de prost gust, mai ales din partea unui necunoscut. După un schimb de replici începe să-și “destăinuie” anumite surse ale supărărilor, spunând că din acele cauze se comportă astfel, deși la acel punct nu mai eram interesată de ceea ce avea de spus, deci, acesta a fost mesajul meu:

“Nu este un motiv bun. Fiecare se poate lăsa pradă oricărui lucru pentru a se putea supăra. Eu nici acum nu sunt supărată, pentru că ești un străin, care nu știe nici cel mai mic lucru despre mine și despre viata mea, despre ceea ce fac și tot felul de alte lucruri. Singurul sentiment pe care îl am față de tine este de părere de rău, că nu îți poți controla emoțiile, că te legi de lucruri nesemnificative, că nu ști să vorbești cu oamenii pe care nu îi cunoști.”

În ciuda lucrurilor spuse la adresa mea, am încercat să port o discuție civilizată, ca un om cu simț. Nu mă înțelegeți greșit, atât timp cât discuția ar fi fost una de bun augur, nu aș fi avut probleme, dar sunt anumite limite peste care nu mai pot să trec de dragul că “lasă, este într-o perioadă dificilă, este greu”. Nu pot să permit cuiva să vorbească astfel cu mine și să fiu ok cu asta, nici voi nu ar trebui dacă sunteți puși în situație! Până la urmă, cu toții avem probleme, doar că fiecare le gestionează altfel. Cel mai rău este să îți lași vorbele pe seama unui impuls, cel puțin din punctul meu de vedere, căci nu le mai poți lua înapoi. Cel mai bine este să dai răgaz minții să se liniștească, să își facă mersul în găsirea soluției.

Legat de mesajele private, “Când interacționezi cu străinii, încearcă să te gândești că poate ei nu doresc să comunice cu tine, o prietenie este de comun acord, o cunoștința pe internet se face de comun acord, tu poate dorești, eu poate nu.”.

Am stat ceva vreme să mă gândesc dacă într-adevăr ar trebui să public aceste lucruri și am ajuns la concluzia ca da, merită, deși poate vor exista reacții negative. Măcar știu că cineva, undeva, înțelege ceea ce încerc să exprim și se schimbă, poate ia atitudine, o mulțime de “poate”, de posibilități.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *