Omul modern

Omul modern = un amalgam de emoții și suflet, toate îndesate în acest recipient carnal constituindu-ne partea solidă a existenței noastre.

          O persoană modernă nu poate spune 100% că se confruntă cu ceea ce a fost acum 50 de ani, 70 ba chiar 100 de ani! Problemele încep să difere, ajungem să ne confruntăm cu anxietate, o problemă foarte gravă din punctul meu de vedere, dar întrebarea este: cum ajungem să avem parte de aceasta? Foarte simplu, cu ajutorul oamenilor din jurul nostru! Nu mă credeți? Haideți să vorbim despre acest lucru, măcar puțin.

Ignorăm oameni din jurul nostru din ce cauză, nu am înțeles acest lucru pe deplin încă. Din cauza zvonurilor, a ceea ce spun oameni, a modului în care te percep anumite persoane? Nu toți oamenii sunt meniți pentru a fi prieteni, dar în nici un caz pentru a se împroșca cu răutăți. Ne jucăm atât de mult cu sentimentele oamenilor încât ajungem să rănim într-un mod profund, mai rău ca și lama unui cuțit, cei răniți ajungând să memoreze acele momente rămânând cu teamă pentru acele persoane, chiar dacă nu o arată, chiar dacă ceea ce vor mai mult este să uite. Punem oamenii la colț în încercarea nostră de a arăta, ce? Cine este șeful între noi, ori? Ajungem să strivim atât de multe vise și speranțe prin comportamentul nostru încât nici nu ne putem imagina! Sincer, am fost unul dintre acești copii, știu cum e să fi luat în râs, tratat cu cruzime, discriminat, pus la colț, batjocorit, jignit în niște moduri dure. Pentru ce? Nu văd rostul și nici nu am putut vreodată să înțeleg acest lucru. Tot ce știu este că acești oameni rămân cu un gust amar, durere, tristețe, atunci când privesc în trecut la lucrurile prin care au trecut, lucruri care ori i-au făcut mai puternici ori i-au demoralizat definitiv ascultându-i mereu spunând ”Nu ești bun de nimic!” întrebându-se mereu de ce trăiesc, care este rostul lor.

Orice persoană are un scop, oricât de mic în această lume, căci toate fac un întreg, toate acestea fac un lucru mai mare, inimaginabil. Deci, de ce să demoralizăm când putem încuraja? de ce să împingem pe cineva jos când îl putem ajuta să se ridice alături de noi? De ce să rămânem dezbinați când putem fi uniți, puternici, împreună.

 

 

         Nu îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a putea continua deși sunt atât de multe de spus, atât de multe de explicat, de povestit. Sper din suflet că am fost cât de cât înțeleasă și vreau să mai spun câteva cuvinte celor care au trecut prin momente grele și încă mai trec: Rezistați, fiți puternici căci nu sunteți singuri, nu ați fost și nu veți fi.

Mă puteți urmări pe:

facebook  instagram  tumblr

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *