Povestea primei zăpezi

Când primii fulgi pufoși căzură pe pământ, fu mare zarvă printre toate ființele. Acestea erau înspăimântate de ceea ce ar fi putut însemna acest nou eveniment care nu s-a mai petrecut până în această zi. Clima începe a se schimba, frigul apare încet încet alături de suflul rece al vântului și neaua albă ce se așterne și acoperă pământul. Ursoaica grăsană, supărată de atât de mult frig și oboseală îți găsește căminul într-o mică peșteră. Veverițele zburdalnice, acum stau adunate în scorburi în timp ce unele păsări zboară în căutarea unor ținuturi mai calde. Copacii șușotesc între ei despre frigul ce le mistuie ramurile acum dezgolite de frunzele verzi, crude. Vântul puternic pune unele dintre flori la pământ, flori care acum plâng și îngheață de vreme ce le sunt acoperite tulpinile în timp ce restul încă încearcă a se mențin deasupra. Toată lumea părea tristă, căci soarele nu mai este, iar cu dispariția lui nori cenuși acoperă cerul care era odată albastru. Animalele care și-au găsit adăpost caută acum hrană și apă, căci nu se știe cât va dura sau dacă se va termina vreodată. Iepurașul glumeț a ieșit acoperit doar de groasa lui blăniță în gerul acesta rece pentru a ajunge la baltă, locul în care toate ființele se adună pentru a savura apa bună și răcoritoare.

Trecură multe zile până când vremea se potolește iar acele ”lucruri reci din cer” nu mai coboară pe pământ și fac soarele să apară ușor încălzind copacii, florile și animalele. Căprioara ușurată de faptul că lucrurile păreau să revină la normal pleacă în căutarea hrăni, hoinărind printre desișuri și plante aude un plânset plin de tristețe și suspine încât inima părea că îi va plânge și ei. Pășește pe pătura rece încercând să găsească făptura care își varsă tristețea dar nu observă pe nimeni, doar sunetul o contrazice.

-Aud acest suspin de durere în timp ce inima mea ar vrea să plângă și ea alături de tine dar ochii mei nu te observă, cât ești oare de mică dragă făptură? Suspinele se opriră în timp ce o voce plăpândă și caldă își făcu loc în umbra copacilor.

-Sunt atât de mică pe cât sunt de numeroasă. Pășești pe mine de când am apărut alături de această vreme rece.

Căprioara era nedumerită, nu înțelegea ceea ce vrea să spună această voce, se simțea stânjenită gândindu-se la această mică făptură peste care trecuse în drumul ei.

-Îmi pare rău dacă te-am rănit, nu am avut această intenție. Vin-o la mine, să te pot vedea, te pot și ajuta! Spuse aceasta în grabă gândindu-se că a rănit pe cineva.

Trecură câteva momente de liniște până când un fulg căzu din înaltul cerului pe nasul acesteia.

-Eu sunt zăpada, această pătură albă care acoperă pământul și de care se tem sufletele ce trăiesc pe el.

Uimirea căprioarei îi era vizibilă în privire. Stătu se se gândească la ce ar fi putut să spună pentru a consola această pătură de zăpadă de care și ea se temuse la început.

-Dar de ce plângi, dragă zăpadă?

-Am apărut pentru a face vietățile fericite, pentru a le lăsa să aibă parte de noi experiențe și trăiri pe care doar eu, o vreme rece le pot oferi. Am sperat ca sufletele să mă accepte și să vadă cât de multe lucruri frumoase pot face, dar tot ce am auzit până acum a fost doar despre cât de mult îți doresc ca eu să dispar, iar inima mea este acum îndurerată de tristețe. Ce pot face? Nici nu știu cum pot pleca!

Căprioarei i se făcu milă de biata zăpadă și voia să o ajute numaidecât.

-Spune-mi ce pot face să te ajut? Nu pot crede că aceste cuvinte și suferință să apară din partea a cuiva cu rea voință!

-Vrei să mă ajuți? Spuse zăpada energică și uluită. Nu îți este frică de mine? Până și balta a înghețat!

-Ai spus că ai apărut pentru a ne face fericiți, pentru a putea încerca lucruri noi. Ce-i drept, am fost temătoare când ai căzut prima dată din cer, dar acum, nu îmi este frică. Vocea căprioarei era blândă și sinceră.

-Sunt atât de fericită! Nici nu am cuvinte să îți mulțumesc îndeajuns!


Zăpada a început să coboare pe pământ an de an făcând frica de necunoscut să dispară și să fie înlocuită de voie bună, jocuri de iarnă și timp petrecut în căldura familiei. Căprioara, alături acum de puii ei îi întreabă:

-Ați vrea să auziți povestea primei zăpezi?

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *